Sesizeaza o neconformitate!
Email

Your search results

Cum sa realizezi o termoizolare cu polistiren expandat eficient si corect

15/10/2015
| 0

Asociatia Producatorilor de Polistiren Expandat din Romania (ROMEPS) se preocupa constant de protejarea consumatorilor prin informarea acestora asupra caracteristicilor tehnice ale polistirenului expandat utilizat pentru lucrarile de reabilitare termica. In acest sens, ROMEPS ofera o serie de sfaturi legate de realizarea corecta a termoizolarii si, totodata, prezinta o serie de avantaje pe care le poate aduce cu sine o izolatie eficienta.

“Termoizolarea locuintei se realizeaza, de obicei, prin pozitionarea termoizolatiei pe fata exterioara a peretilor. Astfel, suprafata locuintei nu se reduce, iar casa beneficiaza de o tratare unitara, precum si de o protectie continua, in scopul eliminarii puntilor termice. De asemenea, termoizolarea fatadei unei case cu polistiren expandat contribuie la protejarea peretilor de ciclurile inghet – dezghet, la reducerea substantiala a pierderilor de caldura, precum si la mentinerea temperaturilor din interior in limitele confortului termic, pe timp de vara”, a declarat Delia Filip, director executiv ROMEPS.

Cum se termoizoleaza corect fatada unei locuinte

Punerea corecta in opera a sistemului compozit de izolare termica la exterior (ETICS) se bazeaza pe aplicarea placilor din polistiren expandat ignifugat de fatada ca strat termoizolant, fixate prin lipire (cu un adeziv special pentru polistiren) si mecanic (cu ajutorul unor dibluri), protejat cu un strat de armare compus din plasa de armare inglobata intr-un material de spaclu elastic si finisat cu un strat protector hidrofug si de tencuiala subtire, realizat din materiale minerale cu liant acrilic, silicatic sau siliconic, dupa caz. Se poate aplica pe toate suporturile minerale, pe caramida plina si cu goluri, BCA, pereti de beton prefabricat, tencuiala si alte suporturi minerale.

Pasii necesari pentru executarea propriu-zisa a lucrarilor sunt urmatorii:

  • Lipirea placilor termoizolante

Pentru lipire se foloseste adezivul pentru polistiren sau masa de spaclu.

  • Dibluirea

Pentru asigurarea unei ancorari mecanice suplimentare, placile termoizolante se dibluiesc, utilizand dibluri din material plastic de tip DSH 10 K, (trei dibluri /placa), la 24 de ore dupa lipirea placilor.

  • Spacluirea si armarea

Pentru spacluire se foloseste masa de spaclu, iar pentru armare plasa din fibra de sticla de minim 145 gr/ mp densitate. Dupa min. 24 de ore de la lipirea placilor de polistiren si min. 12 ore de la spacluirea capetelor diblurilor, se face o slefuire a placilor de polistiren. Se asigura o planeizare suplimentara a suprafetei obtinute in urma placarii cu polistiren. Daca timp de doua saptamani nu se aplica stratul de armare, placile vor trebui din nou slefuite si curatate de impuritati.

  • Aplicarea finisajului – grund si tencuiala

Grundul este folosit ca amorsa, atat pentru tencuiala decorativa de fatada, cat si pentru tencuiala de soclu. Pentru evitarea aparitiei imbinarilor in campul finisat se recomanda aplicarea continua pe fasii orizontale, in scara, de sus in jos.

Poate cel mai important aspect de care trebuie sa se tina cont in termoizolarea locuintei este polistirenul expandat folosit. Alegerea unui polistiren expandat necorespunzator poate aduce o serie de dezavantaje.

“Din aceasta categorie fac parte produsele cu denumiri alese special pentru inducerea in eroare a clientilor, ce fac referire la performantele polistirenului, produsele producatorilor fara capacitate de implementare a normativelor impuse de Uniunea Europeana, polistirenul care nu are specificate valorile pentru coeficientul de transfer termic, rezistenta la compresiune si rezistenta la tractiune”, a mai spus directorul executiv al ROMEPS.

Avantajele termoizolarii cu polistiren expandat

Odata ce sunt luate in calcul toate aceste aspecte, locuinta poate beneficia de o serie de avantaje:

  • placile de polistiren sunt usoare, drept pentru care structura de rezistenta a cladirii nu este afectata;
  • costuri reduse, atat pentru materiale, cat si pentru manopera;
  • asigurarea unui confort termic superior iarna;
  • imbunatatirea microclimatului interior vara, in principal prin marirea stabilitatii termice, dar si prin luarea unor masuri de reducere a efectelor insoririi excesive;
  • reducerea necesarului anual de caldura folosit pentru incalzirea imobilelor;
  • reducerea emisiei de gaze cu efect de sera, prin micsorarea consumului de combustibili aferent energiei consumate de locuinta.

Sursa foto: www.eumeps.construction

  • CITESTE ETICHETA
    Fiti atenti la eticheta pentru a alege polistirenul potrivit. Verificati codul de identificare al produsului inainte de cumparare!